Aici găsești ferme cu certificări ecologice și în conversie ecologică:
Ce înseamnă agricultura ecologică și certificarea în România?

Agricultura ecologică și certificarea ecologică devin tot mai ușor de înțeles când te informezi. Am descoperit destule gospodării care folosesc termenii “bio” și “eco” pentru a-și descrie produsele (însă fără să prezinte o certificare în acest sens) încât să ne dorim să aflăm mai multe. Vrei noutățile PlatFerma? Înscrie-te la Newsletter! Educația rămâne singura modalitate de a înțelege diferențele dintre o cultura certificată ecologic și o cultură convențională. Așa că astăzi explorăm peisajul ecologic românesc și ne informăm despre agricultura ecologică din România și ce înseamnă certificarea ecologică. La finalul articolului găsești o listă de agricultori ecologici prezenți pe PlatFerma. Ne informăm de la persoana care predă modulul de inspecție și certificare ecologică din cadrul singurului curs acreditat de agricultură ecologică din România, și anume Dr. Ing. Aurelia Grecu. Agricultori certificați ecologic pe PlatFerma Găsești pe PlatFerma secțiunea Eco/Bio, unde sunt doar cei care au certificare ecologică sau sunt în conversie. Agricultura ecologică în România Termenul de Agricultură Ecologică în sine este un termen protejat. De aceea, agricultorii pot spune că au produse bio doar dacă au un certificat ecologic în care sunt enumerate toate produsele certificate. Certificatul este valabil un an și se reînnoiește după o nouă verificare a organismelor de control, care eliberează un nou certificat […]
Terra Natura, cereale, făină și vin, certificate ecologic

Terra Natura este o fermă ecologică din județul Timiș, care cultivă cereale ecologice și viță-de-vie ecologică. Culturile sunt transformate și în produse finite, adică făină ecologică și mălai ecologic procesate în moară cu pietre, dar și vin ecologic. Mai găsim și ulei presat la rece, paste făinoase și muștaruri, produse făcute de colaboratorii lor, cu materia primă provenită de la Terra Natura. Noi am descoperit produsele Terra Natura la Băcănia Magică (Hărman, jud. Brașov). Ne-am dorit să cunoaștem povestea lor mai în detaliu și se pare că am fost gând la gând cu Luca, pentru că ne-a scris un email de la care a pornit conversația noastră. Acum, să aflăm povestea fermei Terra Natura. Vrei noutățile PlatFerma? Înscrie-te la Newsletter! În 1995, doi frați elvețieni, Luca și Paco, alături de tatăl lor, au pus bazele fermei care acum se întinde pe o suprafață de 900 de hectare. Începuturile poveștii Terra Natura au fost marcate de înființarea unei ferme agricole de cereale, certificată mai apoi și extinsă cu adăugarea unei mori cu pietre care să transforme cerealele ecologice în făină bio de grâu, grâu spelta, făină de secară, dar şi în mălai bio. Mai apoi au început să planteze și viță-de-vie, care s-a transformat în vin ecologic din soiurile: Fetească […]
De la Plantație la Sucuri Naturale – Sana Plant Extract

Sana Plant Extract din județul Dâmbovița cultivă, în sistem ecologic, lavandă, soc, aronia și mur, pe care le poți cumpăra proaspete sau uscate și din care fac sucuri naturale. În timpul sezonului, îți poți culege singur fructele direct de pe plantație (Pick Your Own). Povestea plantației de lavandă, soc, aronia și mur de mai jos ne arată cum poți începe fără nimic: fără teren, fără experiență, într-o localitate în care nu cunoști pe nimeni, cu fructe de care lumea fie nu auzise, fie nu credeau că pot fi folosite ca hrană. Plantația de la marginea pădurii este certificată ecologic, iar produsele care ies din mâinile celor care lucrează aici sunt și ele naturale și cu garanția de primă calitate. Binecunoscutul brand Topoloveni și Topoloveana folosesc fructele de aronia de la Sana Plant Extract pentru dulceața de aronia. De asemenea, fac parte din aceeași asociație ca și Ferma Nasul Roșu. Ne bucurăm să vedem colaborări între producătorii și procesatorii români și să vedem piața românească de produse locale luând avânt. Ce găsim la plantația Sana Plant Extract? ✅ produse în stare proaspătă sau uscată: flori de lavandă, flori de soc, fructe de soc, fructe de aronia ✅ sucuri naturale: Suc Natural de Aronia, Suc Natural de Soc și Suc Natural de Aronia și Soc. Vrei noutățile […]
BIOLOI, ulei presat la rece bio produs în România

BIOLOI este un ulei presat la rece bio, fabricat în România, din cultură crescută la Măriuța, județul Călărași. Uleiul ecologic este produs din culturi certificate ecologic de floarea-soarelui, cultivate de cei patru oameni dedicați care formează echipa BIOLOI. Foști corporatiști, cei patru prieteni au pornit o cultură certificată de floarea-soarelui din semințe tradiționale românești, pe care o transformă, prin presare la rece, în uleiul organic BIOLOI. BIOLOI este un ulei organic produs în România, presat la rece o singură dată (adică extravirgin) și nerafinat. Pe lângă uleiul organic provenit din cultura bio de floarea-soarelui, cei patru mai cultivă cânepă bio, coriandru bio și armurariu bio și fac ulei bio din cânepă și ulei bio din armurariu. Vrei noutățile PlatFerma? Înscrie-te la Newsletter! BIOLOI are certificare ecologică pentru culturile din care extrag uleiul, la fel cum au și partenerii lor care îi ajută cu procesarea uleiurilor. Uleiurile sunt presate la rece, mărturie stă menținerea temperaturii semințelor din timpul stoarcerii undeva sub 40 de grade. Ambalajele din sticlă sunt 100% reciclabile, închise la culoare, ca uleiul să-și păstreze proprietățile intacte odată deschis și din respect pentru mediul înconjurător. Cine stă în spatele uleiurilor ecologice BIOLOI „Suntem două cupluri de români, altfel spus, patru vechi prieteni cu aceeași istorie de foști angajați în bănci, care la […]
Aronia, Elixirul Vieții, cultivată în Satu Mare

Aronia Elixirul Vieții din județul Satu Mare este o mică afacere de familie a cărei poveste dezvăluie puterea dorului de țară și ambiția izvorâtă dintr-o idee venită la timpul potrivit. Povestea Siminicăi și a familiei ei este punctată de dorință și stăruință. Vrei noutățile PlatFerma? Înscrie-te la Newsletter! Aronia ecologică și sucul de aronia Din năzuința de a se reîntoarce în țară după ce au muncit în străinătate (și a avea la ce se întoarce), Siminica a pornit pe un drum care i-a deschis multe uși datorită insistenței și ambiției ei. Puterea exemplului din povestea Aronia Elixirul Vieții ne reamintește că, pentru oamenii care vor, nu există nu pot, există doar: cum fac asta? Aflăm din povestea Aronia Elixirul Vieții: cum începi o cultură de aronia în România, care sunt pașii în plantarea culturii de aronia pe care i-a urmat Siminica, certificarea culturii de aronia, cel mai important lucru pe care l-au învățat plantând aronia, unde găsim plantația și produsele Aronia Elixirul Vieții, cum se consumă și cât costă sucul ecologic de aronia, sfaturi pentru cultivatorii de aronia. Aronia, plantă de origine americană, a fost dovedită ca având cel mai puternic fruct cu proprietăți antioxidante din natură. Aronia face parte din familia Rosaceea și este cunoscută […]
Fructe Goji crescute local: Plantație Goji Podeele Mici, judetul Brasov [Video]
![Fructe Goji crescute local: Plantație Goji Podeele Mici, judetul Brasov [Video]](https://platferma.ro/wp-content/uploads/cache/images/remote/i0-wp-com/Plantație-Goji-Podeele-Mici-596267816.jpg)
Te-ai gândit că găsești o plantație de fructe goji în județul Brașov? Plantația Goji Podeele Mici din județul Brașov este o plantație goji certificată bio unde găsești nu doar fructe goji, ci și alte delicatese din fructe și frunze de goji. Mai mult, găsim arbuști și consultanță pentru înființarea unei plantații de goji. Vrei noutățile PlatFerma? Înscrie-te la Newsletter! La casa bunicilor din partea mamei, în comuna Augustin din județul Brașov, Adrian Nicolae și-a regăsit dorința de a trăi sănătos și a conduce o afacere de producție și consultanță cu fructe goji și arbuști care colorează câmpul în perioada de coacere. Goji, acele fructe care cresc în arbuști și sunt binecunoscute în medicina chinezească, se lăfăie acum și pe două hectare în județul Brașov. Cu semințe aduse din China, bucureșteanul mutat la sat a înființat o plantație și se gândește cum să omologheze în România soiul de goji pe care îl folosește. Fructele și frunzele de goji sunt folosite pentru a creea delicii sănătoase. Să vedem ce fel de produse găsim la Plantația Goji Podeele Mici: fructe goji proaspete (în august, când se coc), ceaiuri din fructe și frunze goji uscate, mix de goji uscate cu miere, cremă de miere cu goji, pulbere de goji (+ alte delicii: […]
Coșul cu Lavandă, sărbătoarea florală a familiei Dârjan [Video]
![Coșul cu Lavandă, sărbătoarea florală a familiei Dârjan [Video]](https://platferma.ro/wp-content/uploads/cache/images/remote/i1-wp-com/Cosul-cu-lavanda-judetul-Salaj-1292067808.jpg)
Coșul cu Lavandă, produse cu lavandă ecologică de la Agro Team Dîrjan din Fetindia, județul Sălaj Coșul cu lavandă este o parte a afacerii Agro Team Dîrjan din județul Sălaj. Prin team Dîrjan spunem Cristina și Adi Dîrjan din localitatea Fetindia, județul Sălaj, doi români vrednici care au decis, după o bună perioadă petrecută în străinătate, să se întoarcă pe plaiurile natale pentru a face ceva constructiv. Acel ceva este chemarea pământului, agricultura fiind preocuparea în care aveau să investească. Și nu orice fel de agricultură, ci cea ecologică! Vrei noutățile PlatFerma? Înscrie-te la Newsletter! Deocamdată au reușit să proceseze doar produse din lavandă, dar perspectivele se anunță mult mai îndrăznețe, urmează nucul, alunul și cireșul. Despre activitatea de astăzi, minunatele produsele din lavandă ecologică, dar și despre planurile de viitor, ne-a povestit Cristina Dîrjan. Să cunoaștem familia Dîrjan “Avem o afacere de familie bazată pe producția și procesarea unor culturi în conversie ecologică. Am fost plecați în străinătate, dar întotdeauna am avut în gând să ne întoarcem în țară să facem ceva, nu știam exact ce. Acel ceva s-a dovedit a fi agricultura, în special cea ecologică, care după ideile noastre, ar fi de viitor. Primul pas a fost achiziționarea […]
Biodumbrava, Microferma Ecologica cu livrare in Bucuresti si in tara

Microferma Ecologică Biodumbrava e o gospodărie aparte, de găsit în județul Giurgiu. Marin Dumbravă crește legume în câmp, dar și în niște minunății de solarii îngropate cu maluri terasate. Ferma are produse ecologice locale, naturale, livrate în două locații din București sau prin curier în toată țara. Maria Dumbravă ne-a povestit cum e viața la Biodumbrava, iar tatăl ei este el care se ocupă activ de fermă, Marin Dumbravă. Vrei noutățile PlatFerma? Înscrie-te la Newsletter! Ce găsim la Ferma Ecologică Biodumbrava? „Suntem o fermă ecologică atestată de Austria Bio Garantie. Producem toată gama de legume (doar legume de sezon), plante aromatice (mentă, cimbru) și fructe precum căpșuni, mure, zmeură, coacăze. Semințele sunt fie semințe certificate ecologic (majoritatea Demeter), fie semințe de la banca de semințe (soiuri românești). Se pune accentul atât pe soiurile românești (în special la roșii, castraveți), cât și pe plante cu valoare biologică foarte mare (kale, mangold). ” Recolta din câmp și solar îngropat „Recolta este majoritară în câmp și pe valuri de pământ, dar tata are și un solar îngropat pentru răsaduri. Apa provine de la un puț de mare adâncime și ajunge la plante prin sistem de irigare prin picurare. De curând fratele meu (care este inginer agronom) a achiziționat niște panouri […]
Pomăria Bădăcin, fructe ecologice din Transilvania

Pomăria Bădăcin este o livadă din județul Sălaj, care întinde ramuri parfumate peste pământul roditor de Bădăcin, sezon după sezon. I-am văzut susținuți de Maria Varga, un nutriționist dietetician din Timișoara care încurajează munca producătorilor locali, devenindu-le client fidel. Ea se aprovizionează cu fructe din livezile lor de câțiva ani, așa că hai să descoperim povestea Pomăriei Bădăcin și să înțelegem mai bine munca în livadă. Vrei noutățile PlatFerma? Înscrie-te la Newsletter! Mihaela și soțul ei, Tudor Pop, se bucură de fructe proaspete pe care le îngrijesc cu drag. Livezile înființate de ei poartă roade din soiuri de piersici, cireșe, zmeură, nuci și mere. Începând încă din anul 2014, cei doi soți distribuie fructele și în cadrul ASAT Timișoara și ASAT Cluj. Mailul primit de la ei ne-a impresionat prin dorința de a participa activ, cu fructe delicioase, la sănătatea țării. Am aflat de la Mihaela și Tudor despre soiurile de fructe pe care le au la Pomărie, despre cum îngrijesc livezile și cultura de zmeură, cum au moștenit iubirea de pământ de la părinții care încă au grijă de livada tradițională sau despre soiurile pe care le-au înșirat ca mărgăritarele pe câmp, în bătaia soarelui. „Dorim să facem parte din acest grup frumos al producătorilor şi vă solicităm […]
Produse în conversie ecologică:
La Borcan, Întreprinderea Agricolă care Livrează „Hrănătate”

La Borcan sunt produse crescute cu grijă în grădina lui Lucian Dragomir, cel care atât de frumos semnează emailul: “ţăran responsabil“. Din 2017, Lucian are și certificat de confirmare a conversiei spre agricultura ecologică, așa că folosește doar semințe certificate ecologic. A ales calea aceasta pentru că a avut experiențe neplăcute în trecut, când semințele plantate i-au îmbolnăvit solul, a pierdut cultura și a trebuit să schimbe pământul în solar. Vrei noutățile PlatFerma? Înscrie-te la Newsletter! Întreprinderea agricolă La Borcan din judeţul Braşov are trăsături de basm pentru gurmanzii îndrăgostiţi de agricultura tradiţională. Diversitatea reflectată în evantaiul de legume, atenţia pentru detaliile care compun ciclurile de viaţă ale plantelor şi siguranţa cu care Lucian ne povesteşte despre alegerile lui ca ţăran responsabil îl recomandă pentru degustare. Noi am fost, am vizitat (vezi vizita în grădina La Borcan aici), am degustat, am aflat povestea, şi vă îmbiem să încercaţi şi voi, dacă sunteți din Brașov. Pentru 2018, cultura La Borcan conține următoarele: tomate, 12 soiuri roșii, roz, galbene, negre, tigrate; ardei gras, ardei kapia, gogoșar, ardei iuți; morcovi clasici, baby morcovi, și morcovi mov; fasole, 6 soiuri; mazăre; spanac; dovlecei, 7 soiuri: dovlecei albi, dovlecei galbeni, dovlecei verzi, dovlecei patichon, dovlecei negri, dovlecei dungați; vinete, 2 soiuri: suple […]
Ferma Nasul Roșu, fermă vegetală în conversie eco

Ferma Nasul Roșu din Palanca, județul Prahova, se ghidează după #PurSimpluAdevărat, motto-ul care le susține munca și totodată promisiunea pe care o fac celor care cumpără legume de la ei. Au lansat de curând cutia cu legume Nasul Roșu, în două variante, una pentru familie mică de 1-2 persoane, alta pentru o familie mare, de 3-4 persoane. Cutia conține legumele de sezon care cresc în ferma vegetală și se livrează pe bază de abonament. Vrei noutățile PlatFerma? Înscrie-te la Newsletter! Cine are grijă de Ferma Nasul Roșu Alina, Dan, Ioana și Tudor Constantinescu, împreună ne numim Nasul Roșu pentru că vrem să aducem zâmbetul pe fața celor care ne consumă produsele și o lacrimă în colțul ochiului pentru că-și amintesc de gustul #PurSimpluAdevarat. Suntem o familie de doi corporatiști și doi mici navetiști la București. Ne-am hotărât să cultivăm legume pentru noi în momentul în care a venit pe lume primul copil, acum 10 ani. În timp am învățat, eșuat, învățat din nou și acum am ajuns să fim familiarizați cu tehnica culturii ecologice de legume. Mica noastră fermă a intrat anul acesta în conversie eco, urmând să primim certificarea ecologică în 2019. Ce cultivă familia la fermă Cultivăm tot felul de legume și verdețuri, […]