Viața la țară în Gura Râului, la poarta raiului
Viața la țară, prin ochii familiei românești
Cosmina Ciaușu soțul ei Mihai, alături de cei trei copii ai lor, au dat Bucureștiul pe viața la țară. S-au mutat în Gura Râului și Cosmina a început să descopere libertatea de a respira, a asculta, a simți natura chiar la „poarta raiului”, în Mărginimea Sibiului. Din Bucureștiul zgomotos, tânăra familie s-au mutat în județul Sibiu și au ales să învețe încet, ardelenește, să guste dulceața vieții din locul unde s-a născut veșnicia.
Cosmina învârte molcom în dulceața ei, „ca și cum nimic nu ar exista în afară de sfârâitul lemnelor și vântul ce se aude cum coboară pe horn în sobă.”
Cămara cu delicatese este pâlnia prin care Cosmina toarnă dulceață în viața de zi cu zi. Cu sufletul plesnind de bucurie, tânăra mamă ne povestește cum au fost ultimii doi ani în Gura Râului, la poarta raiului. Hai să aflăm, în cuvintele Cosminei, ce înseamnă viața la țară în România:
Doi ani în Gura Râului, la poarta raiului
„S-au scurs zilele pe lângă mine și s-au împlinit doi ani de când mi-am luat viața în mâini și ne-am mutat la Gura Râului, în poarta raiului. Cu bune și rele am trecut peste multe și am ajuns să trag linie.
Oare aș mai face asta din nou? Oare aici vreau să îmi trăiesc zilele? Oare este ceea ce mi-am dorit?
Înainte de a răspunde la aceste întrebări pe care oricine mi le-ar pune, o să dau timpul înapoi.
Acum trei ani visam să mă mut într-o zi în mijlocul naturii, ca mulți dintre cei pe care-i cunosc și care își doreau ca și mine, o viață la țară. Întâmplarea a fost ca jumătatea mea să gândească la fel ca mine și sa aibă curajul să facem asta împreună, chiar dacă, având copii, cu siguranță era mai greu.
Într-o seară de sfârșit de iarnă, pe la ora 6, ajungeam în Mărginimea Sibiului, cu căței, copii, mobilă, plăpumi, pături, oale și alte acareturi. Mi-a rămas acea noapte în minte, cu cerul ei plin de stele și cu liniștea plină de zăpadă și gheață ce te învăluia.
Fiecare zi care a urmat a fost plină de lucruri noi. Trăiesc de doi ani aici, între acești munți, și am învățat să fac focul în sobă, să ascult liniștea de afară și să mă bucur de ea. Am învățat să ies pe terasă când sunt -20 de grade, doar ca să iau în piept o gură de aer proaspăt, pentru că după câteva ore de stat în casa mi se face dor de-afară. Am învățat să ascult susurul apei, să cuprind cu privirea munții și să mă bucur de ce mi-a dat Dumnezeu.
Gura Râului fiind un sat plin cu turiști, observ cu stupoare că omul nu s-a civilizat ci s-a sălbăticit. Vin oamenii obosiți de vâltoarea vieții și de zgomotul orașului, stau între acești munți câteva zile și nu reușesc să se liniștească, să se bucure de ceea ce au în jur. Ies afară și ascultă speriați: De ce e liniște? De parcă e ceva anormal, mă întreabă cu stupoare cum de pot trăi în această liniște.
Iar eu acum, ca o evadată, întreb la rândul meu cum pot trăi ei în zgomot.
Acum, după doi ani de zile, tot nu mi s-a săturat sufletul de tot ce privirea poate cuprinde și m-am întrebat: oare am fost eu atât de însetată? Răspunsul a venit, simplu și firesc: la țară nicio zi nu se aseamănă cu alta, o iarnă cu cealaltă, o zi în plină vara cu alta. Natura te surprinde mereu cu o nouă culoare, un nou ciripit, nici un tril nu va fi la fel, nici o zbatere de aripi, o privire furișată, un nou joc. Fiecare zi este un nou, de aici probabil vine și obiceiul meu: atunci când ies afară, am momente în care mă opresc din ceea ce fac, doar pentru a mai cuprinde încă o dată cu privirea munții sau pur și simplu pentru a asculta…
Am învățat că dacă sunt obosită, trebuie să mă odihnesc, nu să renunț.
După doi ani am întâmpinat multe greutăți, am avut multe satisfacții, am învățat să îmi simplific viața și să mă bucur de tot ceea ce îmi aduce ea. Am învățat să muncesc fizic și să mă bucur de ceea ce fac, am învățat că dacă sunt obosită, trebuie să mă odihnesc, nu să renunț. Și uite așa încet, ardelenește, am învățat să gust viața, învârtind încet și molcom la dulceața mea, ca și cum nimic nu ar exista în afară de sfârâitul lemnelor și vântul ce se aude cum coboară pe horn în sobă.
Am întâlnit oameni care cu îngrijorare mă întrebau: cum e viața la țară, Cosmina? Nu apucam să răspund, că tot ei își dădeau cu părerea, trăgând concluzia că e grea și compătimindu-mă probabil. Am întâlnit oameni care își doresc și visează să se mute și ei într-o zi, la fel ca mine, într-un sat și mă invidiază încurajându-se că vor face la fel, poate mai încolo, la bătrânețe. Am sa încerc să răspund și către unii și către ceilalți.
Nu există un timp perfect pentru a-ți îndeplini o dorință, pentru a face un copil, pentru a te căsători sau pentru a-ți schimba viața. Dacă iți dorești un lucru, ia taurul de coarne și pune în mișcare toate forțele universului pentru a trăi așa cum dorești, pentru a îndeplini ceea ce inima iți spune. Dar ia în calcul că nimic nu vine gratis și ușor în aceasta viață. Întotdeauna ceva măreț sau inedit va avea costurile sale.
Deci, da, viața la țară este grea, trebuie să cari lemne, să deszăpezești, să sapi, să îngrijești, să plivești, să stropești, să depui mult efort fizic în general.
Dar dacă totul se întâmplă într-un sat pitoresc ca al meu, plin cu oameni sufletiști, muncitori, dacă iți dai seama că fiecare lucru are rostul lui, dacă pui puțina dragoste în ceea ce faci și reușești să te bucuri de ceea ce te înconjoară, dacă iți dai seama de armonia vieții și reușești să asculți de muzica ei, totul va curge lin, cu bune, iar relele se vor transforma doar în greutăți ce trebuiesc depășite. Toate astea vin pentru a te putea împărtăși cu bucuria unei zile noi, unică, într-un univers minunat, pe muntele tău, în satul tău, cu oamenii tai, în țara ta.
Concluzia mea după 2 ani în Gura Râului este că noi gândim prea mult și simțim prea puțin. Trebuie să ieșim afară și să facem rai din ceea ce avem. Dacă doar întindem mâna, putem atinge ceea ce visam și ne putem asuma îndeplinirea viselor cu tot necunoscutul și încercările ce vor veni, căci satisfacțiile nu vin fără ele. Îndrăzniți!”
Cosmina învârte molcom în dulceața ei infuzată cu dragoste, apoi decorează fiecare borcan și ți-l trimite să te bucuri și tu de dulceața vieții la țară.
Descoperă Cămara cu delicatese cu un clic pe poza de mai jos: