
Dichisar, târg tradițional de Martie
La începutul lunii martie, am vizitat târgul Dichisar organizat în București, târg modern și înzestrat cu toată dibăcia mâinilor dichisite.
Dacă înainte, termenul de târg se referea la așezare omenească, oraș, şi de asemenea la sensul de piață, un loc aflat la încrucișare de drumuri, în care, cine dorea, făcea schimb de mărfuri, acum, târgul se referă, în general, doar la sensul de piaţă, un loc în care oamenii fac comerţ şi socializează.
Din câte îmi aduc și eu aminte, bunicii mei mergeau duminica, după slujbă, la târgul din centrul satului: era un loc pestriț ca o coadă de cocoș, gălăgios, vesel, autentic, în care cotcodăceau găinile și curcile din coșuri de răchită, nechezau caii și mugeau vacile care, mergeau toate – toate spre vânzare; mirosea a mici, bere, vin; priveai spre femeile cu baticurile pe cap, de mână cu copiii care mâncau de zor vreo înghețată sau se ghiftuiau cu pufuleți sau, și mai bine, cu pufarini colorați, iam-iam! și mai primeai vreun colac de pomană de la vreo babă văduvă! Ce să mai, o poveste câmpenească în TOATĂ SPLENDOAREA EI!
Înapoi la Dichisar. Desigur, la Dichisar nu am întâlnit nimic de genul acesta, ceea ce, mă face să consider că asist la dezvoltarea și mai ales, la reluarea fenomenului social – comercial – târgul.
Mi-a plăcut la Dichisar! Mi-a plăcut, pentru că locul, organizarea, invitații care au expus marfa spre vânzare, au venit într-adevăr cu lucruri dichisite, colorate, vii.
Dar a fost un moment care m-a trimis, pentru câteva momente, înapoi la copilăria mea idilică: forfota satului, căldura târgoveţilor, culoarea evenimentului. Şi a mai fost un moment aparte: cel în care am simțit bucuria tradiției vii, acolo, în micile dichiseli lucrate cu sârg de expozanți: iile, bijuteriile, leacurile. E drept că abia puteam să-mi cred ochilor, dar chiar eram într-un timp și loc autentic, în Bucureștiul secolului al XXI-lea, unde îmi părea că tineri frumoși, talentaţi și senini sunt gata să se prindă, cu adevărat, într-o horă românească nouă, mai vie și mai colorată ca niciodată.
Despre unii dintre ei vom povesti în perioada următoare, cu drag și bucurie.
- ZESTRE – despre Zestre vom tot auzi în perioada următoare; Diana este omul voios din spatele ZESTRE, care meșterește bijuterii tradiționale și nu numai.
2. Leac de-un veac – miracolul leacului cu rețetă veche de 100 ani, bun pentru afecțiuni ale zilelor noastre. Florentina ne va povesti în curând, mai multe.
3. Tricouri românești – colecții de tricouri de inspirație românească la târg. Oana, omul de comunicare al brand-ului, ne va spune mai multe despre particularitatea colecţiilor.
4. De la Timișoara, cu dragoste și inspirație aparte pentru textile și culori, ONIBON creat de Oana.