Scrisoare către noi, de la Baba Dochia

           Dragii babei,

   Vă scriu din timpuri îndepărtate, de pe meleaguri ce-altădată erau acoperite de păduri vii și spirite magice. Vă scriu din vremurile satului românesc ce-și ducea traiul laolaltă cu apa, focul, cerul și pământul, cu natura și cu toate tradițiile ce dau culoare poveștilor voastre astăzi.

   Vă scriu în ultima pomenire a zilei mele, nouă martie, căci de pe întâi până pe nouă astăzi, toți v-ați ales o babă, că așa ați prins de pe vremea bunicilor bunicilor voștri, că precum vă va fi baba, așa vă va fi spiritul tot restul anului.

   Dragii babei, of, dragii mei, tare mă dor șalele de la vântoasa asta și mai ales, că sus, la munte, știți poate și voi, ninge acum. Niiinge, cum nu, căci de aici…. și legenda Babei Dochia… adică, legenda despre mine.

   Se făcea, dragi cititori, că era un soare mare-mare și galben, ce-ncălzea pământul din ce în ce mai mult; se sărbătorea cântul insectelor, florilor, trezite la viață. Se făcea că mirosea a flori și a fragi de munte și, văzând eu c-așa stăteau lucrurile, ce-mi zic: Iată, a venit vremea să-mi urc oile pe munte, este timpul potrivit pentru asta!

   Și-mi aduc oițele, îmi pun cojoacele de drumeție și pornește-te babo sus, către munte! Și iată, mă apuc și îmi croiesc drum prin munți, și urc, și era frumos, și totul era verde și mirosea natura toată a proaspăt și-a început bun de primăvară! Și tot urcând eu așa, mai dădeam jos câte un cojoc, că mi-era lesne de înțeles că se făcea tot mai cald! Când, deodată, începe-a ploua și-a porni un vânt grozav de puternic! Mă minunam în sinea mea, vă spun, căci cum aveam eu să știu că avea să se răcească așa! Nu aveam ce face însă, trebuia să-mi continui drumul, dar simțeam că se face din ce în ce mai frig…

   A nins, a nins mult și viscolit, și se făcea din ce în ce mai rece… simțeam cum îngheț de frig… și, după cum spune și legenda, împreună cu oile mele, ne-am transformat în stane de piatră, de frig ce ne era.

   Și, de aceea, dragii babei, a rămas vorba, până în ziua de azi, că precum îți va fi baba, îți vor fi și zilele în anul acela și că, așa sunt zilele babelor, schimbătoare ca vremea pe care am prins-o eu, în timp ce urcam muntele.

   Să  fiți sănătoși dragii mei și să vă păstrați spiritul tânăr și tradiția vie!

   Vă las cu Vlady, cel cu care am avut o întâlnire neașteptată și cu care am împărtășit emoții atât de frumoase!

Vlady este un personaj de benzi desenate, creat și realizat de Emanuele Leoni și Alin Teodor Ivan.

Vlady este un vampirel simpatic și iubăret, neobișnuit de drăguț, cu dinți de șoricel care adoră  mujdeiul de usturoi, nu doarme ziua, nu stă cu capul în jos (ca părinții săi, vampirii), are o iubită, porumbița (Mary), și cel mai bun prieten al său este un șobolan (Manix).

În această bandă desenată, Vlady este la cules de flori de primăvară împreună cu prietenul lui, Manix și o întâlnește pe Baba Dochia care urcă pe munte și își leapădă  cele nouă cojoace de lână, acestea reprezentând cele nouă zile ale Babelor de la începutul lunii Martie, din calendarul popular românesc.

Descoperă şi: